joi, 10 septembrie 2009

Crucile mele

De Ziua Crucii, Muzeul Ţăranului Român ne-a pregătit un nou târg al meşterilor iconari şi cruceri din toată ţara. Vor fi, pe lângă obiectele de vânzare - iconiţe, cruci de toate felurile şi din multe materiale lucrate cu migală, expoziţiile-documenatre despre troiţele din valea Slănicului, Buzău, şi aceea despre 60 de biserici din nordul Olteniei şi sudul Transilvaniei. Între 11-13 septembrie, la MTR, de la 10 la 18, iar duminica la ora 16 - muzică bisericească bizantină în interpretarea grupului Nectarie Protopsaltul.

Pe mine personal mă va atrage ca şi anul trecut expoziţia cu fotografii făcute troiţelor de pe Valea Slănicului, asta pentru că sunt născută acolo iar copilăria îmi este fragmentată cu amintiri ale troiţelor de la răscrucile din satul meu, cărora noi, cei de acolo, le spuneam simplu, cruci. Nu erau aşezate doar la răscruci, ci şi la fântâni şi pe locurile mai importante ale drumului. Mă opream în faţa fiecăreia şi făceam trei cruci, spuneam o scurtă rugăciune şi plecam mai departe. De câteva ori am văzut acolo, în locşorul care era sub micul acoperiş al troiţei, un om cam vagabond după părerea mea de atunci, dar de fapt un pelerin după cunoştinţele de acum, care stătea în genunchi şi se ruga netulburat de nimeni. Avea o traistă plină cu ce îi dăduse lumea de mâncare. Îl vedeam din când în când prin satul nostru, mama îl primea şi ea, îi dădea câte ceva de mâncare...
Crucile din satul meu erau făcute din lemn, aveau acoperiş, gărduleţ, şi câte o icoană înăuntru, parcă una avea şi un ştergar pe braţele laterale, lumea punea flori, unii puneau şi apă pentru călători, iar de sărbători oamenii aprindeau lumânări în vasele de la piciorul crucii. Rar vedeam un om trecând pe lângă cruce fără să se închine.
Erau şi toponimice legate de acestea: la crucea de pe Cărătnău, la crucea de pe pod, la crucea de peste gârlă şi tot aşa... În tot satul erau vreo cinci. Intrările satului erau păzite de astfel de troiţe. De aceea nu-mi place să aud în biserici acea cântare plângăcioasă "Cruce sfântă părăsită".

Niciun comentariu: